In timp ce mergeam catre liceu am dat peste un fost coleg de generala. S-a uitat in ochii mei, m-a recunoscut, dar apoi a plecat capul si si-a continuat drumul. N-a fost cine stie ce chestie, asta as fi facut si eu, dar intrebarea este urmatoarea: oare toti facem asa?... cand n-avem chef de persoana respectiva sau suntem prea concentrati in a face altceva? Ascunde umanitatea, aruncam cheia si ne intoarcem la instinctele primare ale homo "nendertalianului" care incearca sa supravietuiasca renuntand la socializare?
E adevarat ca unii isi reprima trecutul si nu au de-a face decat cu prezentul. Acestia, cand vad un chip isi aduc aminte de trecutul lor "nerealizat", dar asta nu inseamna ca n-ai putea sa vorbesti altceva cu respectivul, sa-ti dezvolti abilitatile de comunicare si sa mai afli ceva din viata acestuia... nu se stie niciodata cand iti va fi de folos.
Propun sa nu mai fim animale, sa iesim din casa, sa vorbim cu vechile cunostinte, cu persoane necunoscute si cu batranii sub influenta "epicului etilic".... sa fim umani.... sa fim oameni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu